Fetelor, ce-am vorbit noi? Tricouri Levi’s?

Am lipsit puțin de pe blogosferă și deja au început câinii să umble cu tricouri Levi’s în coadă. Nu prea sunt mare ieșită din casă, dar și când ies dau peste 10 fete cu tricou d-ăsta. Așa că aș vrea să fac un mic discurs despre tricourile astea.

Stați să vă arăt minunățiile.


Anul trecut a fost anul papucilor pufoși, acum sunt tricourile astea. MHMMM.
De fiecare dată când văd o fată cu tricou de genul, îmi vine să zic Wingardium LEVIosa ca să le fac să plutească departe spre o altă țară.


Fetele care poartă tricourile astea sunt la fel de originale ca gagicile alea din liceu care aveau impresia că au inventat părul creponat.

Mi-ar plăcea să le dau un LEVIer în freză ca să-și revină din fițele inutile.


Acum nu li se mai zic plebi, ci pLEVI.


Cum ții o fată d-asta ocupată? Dai drumul la teLEVIzor.


Cam câtă prostie credeți că are în cap o tipă cu tricou așa?
Nu știu nici ele. LEVIne natural.

Ce fac fetele astea în timpul săptămânii?

Așteaptă să LEVIreze banii tati ca să-și ia hăinuț.

Eu nu știu care-i faza cu tricourile astea și cine a fost prima. Vreau să fiu sinceră și să zic doar că tricoul ăsta e mișto, adică l-aș purta gen la un sleepover, sau aș dormi în el, sau aș sta sexy prin casă cu el, hai poate că m-aș duce la muncă, dar doar în cazuri ULTRArare. E de studiat fenomenul, de ce dacă toți purtăm blugi albaștri nu e la fel de nasol ca aceste FAD-uri? Avem un răspuns? Nu avem.

Știm doar că ne ustură ochii de la tricourile astea. ENOUGH IS ENOUGH, ladies!

Că acum o sun pe Iulia Albu să ne spună cum firma asta a fost făcută mai întâi pentru cowboy și muncitori și că acum ne dă un aer PEDESTRIAN tuturor. ȚĂȚESC, aș spune.

—————————————————————————————————————–

Dacă vă place de mine și cum scriu, poate cumpărați și cartea ”Trage-mă-n proză” de aici. 

Livrăm și internațional.