Discuții despre modă: Cum să nu fii un manechin ambulant

Am de mult textul ăsta în cap și abia acum mi-am făcut timp ca să vi-l arăt și vouă. Nu vreau să fac mare caz pe situația actuală a modei, pentru că, după cum știți, există modă de stradă și modă de podium (haute couture), ca să fiu extrem de explicită și simplistă. Ce vedem noi și-o luăm Brăila cu judecata sunt colecții de podium, care nu vor ajunge pe stradă. Așa că la capitolul ”modeli” bărbați îmbrăcați în lustre, zic să ne ținem de coițe, să bem o gură mare de apă și să trecem mai departe. Așa ceva nu o să vedem pe străzi, calmați-vă cre(ș)tinismul!

Însă, știm clar o treabă în momentul ăsta: moda a devenit un soi de struțo-cămilă. Sunt oameni care sunt atât de ahtiați să fie la modă, încât uită cu desăvârșire de stil și etichetă personală. Să ne uităm la Bravo, ai stil, spre exemplu. Mie îmi place emisiunea pentru că e un subiect de care pot să fac caterincă la nesfârșit, e fun și personajele sunt cel puțin mediocre, mă refer la concurente aici. Când mă uit cam în ce fel se chinuie niște puștoaice de bani gata să revoluționeze moda, mi-o ia voma pe dinainte. Mă refer la chestii gen: geci de blugi purtate invers sau pe dos, ciorapi peste pantofi, atât de lungi încât pot fi considerați ițari, accesorii imense exagerate, tot felul de tocuri care par să fie de podium, nu de stradă și-o lipsă acută de simț estetic. Multe încearcă să pară din videoclipurile anilor ’90, vor să fie punk, vor să fie hippie, vor să fie Audrey Hepburn. Și asta e problema în societatea noastră cu moda. Toți vrem să fim ceea ce nu suntem.

Stil personal, etichetă și cum să fii cochetă

Să vă explic cum funcționează asta. Vezi o poză pe Internet și vrei să imiți ținuta pentru că-ți place, dar stilul nu e al tău. Aici ajungem la o altă chestie, care-mi place foarte mult: stilul personal. O să mă dau pe mine exemplu, stilul meu e are accente grunge, emo, goth, punk pentru că am crescut cu această cultură alternativă. Alte stiluri ar putea fi fondate pe alte baze: sportive, hip hop, școli de dans, anturaj, părinți, liceu de arte etc. Acum ce faci cu stilul personal? Îl iei și-l adaugi unei ținute office, unei ținute de nuntă, etc. Așa reușești să te faci remarcat și să te diferențiezi de cele o mie de alte femei care ies și ele pe stradă după gagica aia pe care au găsit-o pe Pinterest.

Și cum faci asta? Iei o ținută mișto și începi să adaugi elemente. Ținte, cercei, curele diferite, suflecat de blugi, suflecat de mâneci, lanțuri diferite, tricou pe sub sacou etc. Sunt o mie de trucuri. O ținută office nu ar trebui, spre exemplu, să arate la fel pe vreo 100 de femei. Fiecare om interpretează office-ul în stilul lui. Sau așa ar fi normal să fie.

Însă, multe femei, ba chiar și importante în industria modei, nu fac altceva decât să fie niște manechine ambulante. Nu au un stil, nu au o direcție, dar au văzut că se poartă anumite lucruri și le-au luat și le-au pus pe ele exact cum le-au văzut prezentate. Observați treaba asta în pozele unei tipe, sau de ce nu, și tipi. Anul ăsta au un stil, anul viitor altul și tot așa. Se vede clar o diferență de la cer la Pământ, nu o trecere matură, venită odată cu adulting around. Se dau după val. De-asta am văzut atâtea gagici cu papuci pufoși, lăsate să zburde libere pe stradă.

Unul dintre exemplele pe care le admir de femei, cu un stil personal bine înrădăcinat, Vivienne Westwood.

Asta e ea, da? Se vede că ce-i al ei, e pus deoparte.

 

Acum Zendaya purtând o ținută compusă exclusiv din hainele de la Vivienne Westwood:

Simțiți că ceva e nelalocul lui? Da. Despre asta vorbesc. Poți să fii un cameleon vestimentar, dar de ce să nu dai o interpretare personală modei care-ți place? Altfel, riști să fii doar un manechin ambulant. Și asta se vede din avion, pisi.