Dedică-i articolul ăsta prietenei tale!

Cred că știți deja că astăzi am terminat cartea de scris. Dar mi-am amintit de un pasaj extrem de romantic pe care orice tip ar putea să-l folosească să o ude pe gagică-sa. Pasajul este după cum urmează:

1460 de ore cu gust de căpșună

     2 luni. 2 luni înseamnă 60+ zile. 1460 de ore. 87600.1 minute. Atâta timp petrecut admirând un cap firav, roșcat, delicat și-o pereche de buze cu gust de căpșună. Atunci când viața îți dă lămâi, tu alege căpșune. 1460 de ore din viață am dedicat unei persoane perfecte din toate punctele de vedere, căreia nu i-am greșit nici măcar cu o privire străină sau o discuție înșelătoare din punct de vedere emoțional. Fericirea are gust de căpșune și nu mai pot să mă satur. Vreau să fac înghețată, sorbet, dulceață, plăcintă, vreau să mi le pun în cafea, în mămăligă, să le mânănc drept garnitură cu friptură, să le pun în loc de orez în sarmale, să-mi fac sucuri proteice și să mă dau cu ele pe față, pe corp și-n suflet. Vreau să le fumez, să mi le pun în whiskey, să le trag pe nas, să le injectez, să-mi fac de cap. Vreau să dorm în așternuturi cu miros de căpșună și să îmi leg șireturile cu o căpșună. Vreau să-mi calc hainele cu mirosul ăsta și să-mi fac cruce în biserica unde mirul a fost înlocuită de-un elixir căpșunatic. Vreau să dorm pe-un fotoliu de căpșună și să fac tot ce-mi cășună în cap.

Am luat de mână o fată cu buze de căpșună și acum numai asta știu să zic. Numai asta pot să miros și numai asta pot să gust. Pielea de lapte și iaurt se completează perfect cu ochii verzi ca frunzele de…ghici ce….tot căpșună. Mă uit la ea adesea în timp ce repetă rolurile pe care le are de interpretat. Căpșuna mea e actriță de puțin timp și a lăsat tablourile pentru o perioadă mai întunecată. Își pictează viața cu mâna mea stângă. Apoi cu mâna mea dreaptă, apoi îmi ia condeiul din brațe și scrie cu el. Nu mai are nevoie de peisaje inspiraționale atunci când se trezește dimineața lângă mine. Nu vrea să se mai piardă în maiestuozitatea unei ape tulburi, ci doar la capătul unui pahar de vin tulburel cu mine. E toată a mea și vreau s-o leg de mine cu cel mai puternic lipici din lume: dragoste.

Ochii ei verzi caută adesea motive de întristare, dar nu-i las. Le arăt o mare căpruie și misterioasă în care au loc să se joace zile, ore, o viață întreagă. Vocea ei răgușită pune paie pe foc în sufletul meu cu fiecare interval miorlăit de dragoste inocentă. Vreau să-i scriu povești între picioare. Vreau să-i scriu o poveste care s-o facă eternă, ea o să fie muza mea. Ea este muza mea. Textul meu e despre o căpșună care vrea să fie mâncată în fiecare zi, în diferite feluri și-n diferite momente ale zilei.  E despre o femeie pe care aș vrea s-o am alături de mine atunci când lumina aia de la capătul tunelului îmi face semn că trebuie să trag pe dreaptă, că am depășit deja de mult limita de viteză. O să fie acolo să mă aline cu o pereche de ochi verzi și niște mănuși albe de catifea. O să-mi calce în vise cu pantofi mov și-o să-mi toace nervii în ritmuri de salsa. Să nu credeți că e inocentă, e un vulcan mic. Doar că nu există nicio victimă colaterală, orașul e evacuat la timp. Nimeni nu e rănit. Ba dimpotrivă. Oamenii din sat sunt entuziasmați de fiecare dată când erupe. Au creat o sărbătoare în jurul ei, un cult al roșcatelor arțăgoase. Sunt adept.

Mă las purtat de mirul de căpșune și mă închin ei: zeița viselor mele negre și albe. Cum îți schimbă viața o singură fructă arțăgoasă? Își schimbă zilnic aromele și le îmbină cu un fund de-ți stă și pisica în coadă uitându-se la el. Când dai de-o femeie pe care vrei s-o venerezi ai două soluții: fugi sau stai locului și-ți faci treaba. Asta e treaba ta, să venerezi o femeie cu propriul ei vulcan. N-ai putea spune același lucru despre femei îndoctrinate religios sau alimentar. N-ai spune același lucru despre femei care iau căpșunele din suflet și le trag pe nas doar de dragul de-a se simți mai în viață. Sau despre femei care n-au căpșune în suflet, ci o banană mare care face umbră pâmântului la fiecare întorsătură greșită. Nu ai putea. Te-ar mânca cerul gurii pentru că minciuna are picioare scurte și în mod clar n-are gust de căpșune, ci de mere stricate. Nu poți să zici că mere și așa. Trebuie să îi închini ode, poezii, povești de dragoste, să-i scrii scenarii, să-i faci reclame, campanii de media, să-i faci o emisiune.

Trebuie să o faci cumva prezentă în istoria omenirii. Trebuie să o ajuți să crească rădăcini noi și să facă alte căpșune ca ea. Să inspire o lume întreagă a fructelor prin gustul, aroma, acritura și dulceața din ea. Trebuie să o pui să-ți dea tot ce-i mai bun și mai prost în ea. Dacă o lași prea mult cu ochii în soare, se strică. Dacă îi dai apă la moară, se împute. Dacă o ții în frigider îngheață și dacă o ții în gură se învață.

O femeie ca ea e greu de găsit și greu de lipit de tine. Pasajul ăsta e despre o femeie sexy și arțăgoasă, care știe cum să te descoasă. Atunci când închini peste 100.000 de caractere unei femei, e clar că nu-ți stă chiar în caracter. Dar fiecare gest micuț, fiecare încruntare, fiecare provocare și fiecare fir de păr găsit răsleț prin casă, te ajută să faci față tuturor lucrurilor grele din viață. Și ca să fie mai ceva ca o povață, trebuie să mă opresc acum, pentru că sigur începe să vi se facă greață.

Rimele nu-s de mine, de-asta prefer căpșunele. Ce noroc pe bărbați că există femeile, altfel ne-am bombarda toți până n-ar mai exista nimic pe planeta asta. Nici măcar animale, nici măcar atmosferă ușor respirabilă, nici măcar politică, religie. Nici măcar bani sau orice formă de reguli. Nimic. Nici măcar apă potabilă. Dar cel mai rău lucru din lume: n-ar mai exista căpșune.

Fie că e ziua ei sau vine acuș Ziua Îndrăgostiților, poți să-i arăți romantismul ăsta absolut ca s-o impresionezi. Apropo, lansez cartea soon, deci fiți cu ochii pe Modă, pe bune?.