Vreau să-mi fac un tatuaj, dar nu știu ce să-mi fac! Ajutor!

Atunci când mă vede cineva pentru prima oară deja începe un soi de sesiune de striptease ca să vadă toate tatuajele. Vă dați seama că nu mă dezbrac de tot, dar pe astea de pe mâini și spate le arăt. Și primesc tot felul de întrebări, dar cea mai comună dintre ele e asta: Vreau să-mi fac un tatuaj și eu, dar nu știu ce aș putea să-mi fac. Cum îmi dau seama? 

Și apoi continuarea la asta este: aș vrea ceva mic, într-un loc ascuns. Acum înainte să vă ajut să decideți ce tatuaj v-ar plăcea să vă faceți, trebuie să știți că pentru un tatuator un tatuaj mic și unul aproximativ mediu înseamnă același preț și tot se consumă o cantitate mare de cerneală. Adică pe un semn chinezesc sau fluturaș dai aceiași bani (aproximativ în funcție de salon și tatuator) cât dai pe un cap de mort, un cap de pisică sau ceva de genul ăsta, dar de mărimi aproximativ medii.

Mereu am explicat chestia asta oamenilor fără tatuaje, care și-au dorit unul mic, dar nu știau cu ce.

Gândește-te la gusturile tale și ce te face să fii tu 

Ăsta-i primul sfat. Deși, e cel mai la îndemână. Dacă îți plac pisicile, fă-ți o pisică. Dacă pictezi, fă-ți ceva legat de asta. Dacă prețuiești iubirea cel mai mult de pe planetă dă-i drumul la creativitate. Poți să cauți pe o grămadă de site-uri, deși preferatul meu, de unde mă mai inspir cu idei când nu am, este Tattoodo.  Acolo găsești direct pe categorii, culori și genuri și ce vrei tu. Dacă îți place să călătorești, fă ceva legat de asta. E simplu, poate să fie orice atâta timp cât ești TU uitându-te la el în orice ipostază. Ideea e că peste ani și ani nu o să-l urăști dacă te reprezintă atât de bine. Și acum vom aborda a doua problemă.

Tatuaj din dragoste

Eu nu știu cum reacționează alți oameni la tatuajele din dragoste, dar eu am făcut câteva din aceste scopuri și când persoana respectivă sau persoanele au renunțat la mine sau m-au dezamăgit iremediabil, mi-a venit ori să-l scot cu laserul, ori să-l tai și să i-l trimit prin poștă. O exagerare, desigur, dar am citit prin presă o grămadă de astfel de exemple. Nu vreau să fiu Grinch-ul relațiilor, pentru că nu-mi permit. N-am avut prea mare succes în departamentul ăsta, dar să-ți faci un tatuaj, ca primul tatuaj, pentru cineva, vă zic din experiență că iese nasol, chiar dacă în timp ajungi să accepți că a fost o parte din viața ta și-ți amintești oarecum cu o melancolie plăcută. În momentul experienței nasoale te urăști mai mult pentru că ai tatuajul ăla pe tine. Mai ales dacă e primul.

Îmi fac asta pentru că e cool

De-a lungul timpului au existat genuri de tatuaje la modă. Fluturași, semne tribale, pene de pasăre, semnul infinitului, fundițele sub bucuțe și o grămadă de astfel de chestii. Gândește-te la aceste lucru: oamenii o să începă să te judece după tipul și asemănarea tatuajelor cu tine. Dacă tu ai ceva ce au un milion de alte persoane pe ele, cine te cunoaște prima oară deja o să știe că ești o persoană cu trend-uri în cap și care nu e deloc originală. Una e să te inspiri, alta e să ai tatuaje cum are toată lumea.

Cum aleg salonul și tatuatorul?

Aici o să zic ceva care o să vă ajute extrem de mult. Știți cum nu alegeți psihologul după prima căutare pe Google? Așa faceți și cu salonul. Nu dați pe Google și nu mergeți la saloane din mall-uri sau alte bombe d-astea. La fel ca la psiholog, mergeți pe recomandări. Vedeți un om cu tatuaj mișto? Nu vă sfiiți să îl întrebați unde și l-a făcut. Acum ajungem la partea a doua: tatuatorul cum îl aleg? Fiecare tatuator se specializează pe câte un stil: watercolour, black and grey, suprarealism. Te uiți pe portofoliul tatuatorului, te uiți pe portofoliul tuturor tatuatorilor de la salonul recomandat și alegi unul pentru care crezi că ți s-ar potrivi stilul.

Eu îmi fac la No Regrets Tattoo și dacă vreți pe cineva mișto, care face watercolour și oldschool îl recomand pe Vlad de acolo.

Recomand primul tatuaj să nu fie chiar mic, apoi o să prindeți gustul și o să vă faceți o sută. Eu asta am pățit. Dar s-ar putea să prindeți microbul oricum. Cu un tatuaj mic o să aibă buzunarul mai mult de suferit decât cu unul mediuț. Spor la tatuat! Și dacă mai aveți întrebări, mă găsiți aici.