Discuții despre lașitate: De ce le e frică oamenilor să-ți zică verde în față?

De când eram copil, mama îmi tot repeta aceeași propoziție la nesfârșit: Nu mai spune tot ce gândești! Nu poți să fii atât de sinceră! O să ai de suferit. Și să mor eu de nu a avut dreptate! Mereu am spus tot ce am crezut și am gândit despre cineva, iar lucrurile nasoale am ales să le discut mereu în față. Oamenilor nu le place confruntarea, nu le place să vadă sau să audă reacții care ar putea să le fărâme lor ego-ul la fel de fragil ca organul lor genital. Oh, nu, fata asta chiar are tupeu! Ce-s cu fițele astea? Doamne, cine se crede? Vreo divă? Răspunsul la toate întrebările astea ține de un singur lucru: sinceritate.

Dacă ceva te deranjează, o spui în față. Nu contează ce spui, atâta timp cât omul respectiv și-a primit partea de closure. Closure adică un fel de împăcare interioară cu situația, ca să treacă mai departe. Să învețe dintr-o experiență negativă ceva pozitiv. Altfel, când o dai după deget și transmiți o informație printr-un mail sau un mesaj sinistru, sau mai rău când ții gânduri oribile în tine și apoi le manifești prin lașitate, toată lumea are de pierdut. Tu îți creezi o reputație de om laș, omul de la celălalt fir rămâne cu un gust amar, sau poate fi afectat în feluri în care nici nu te gândești.

Poate să fie afectat și face to face de aceleași lucruri, doar că măcar i s-a dat drept de replică, măcar a reușit să înțeleagă mai bine comportamentul prin microgesturi, tonul folosit și reacții. În situația în care alegi să fii laș, să nu le zici ce crezi cu adevărat, atunci persoana respectivă își creează singură un scenariu, adaugă ce ton vrea și ce gesturi sau scop ascuns vrea. Așa funcționează creierul uman.

Spune-o verde-n față sau deloc

Am teoria asta de ceva timp. Rupe plasturele, ai coaiele la tine mereu, de ce să nu le folosești? Dacă nu ai tupeu să-i zici unui om orice lucru dureros în față, mai bine taci dreacu’ și pleci capul. Spune-o cu încredere în tine, cu nervi de oțel și așteaptă-te la orice reacție. Viața nu e făcută din floricele pe câmpii, hai să le adunăm, copii! Viața e nașpa. Iar noi o facem și mai nașpa atunci când fugim de probleme în felul ăsta.

Îmi amintesc o poveste din copilărie când profa de engleză scrisese ceva greșit pe tablă și majoritatea colegilor mei știau că e greșit. Dar nu au spus nimic, ba chiar șușoteau între ei. Întrebați de ce e atâta hărmălaie, eu am fost singura care a corectat profesoara. Ceilalți erau dispuși să învețe greșit informația, sau să o lase pe profă să o predea mai departe la fel de greșită. Aplicați, vă rog, această situație în viață și se creează un lanț de oameni care au impresia că e cum zic eu, că au dreptate tot timpul și dau mai departe informații greșite. Apoi influențează și alți oameni să facă același lucru și bam! Și se mai întreabă lumea de ce se duc lucrurile dracului.

Oamenilor le e frică de dreptul tău la replică.

Le e frică de diferențele de opinie.

Prin lașitatea de genul ăsta creăm precedente.

E dureroasă interacțiunea umană, dar decât să fie mixtă, mai bine e directă și dureroasă. Înveți ceva și mergi mai departe! Ceea ce vă doresc și vouă!