6 trend-uri care ar trebui să rămână în 2017

Anul 2017 a fost anul în care a murit moda într-o piesă de teatru în trei acte vomitronice. Eu mă gândeam să vă dau un highlight al lucrurilor celor mai scârboase, care mi-au dat kanker și m-au făcut să-mi dau seama că oamenii ar purta orice, atâta timp cât apare la Rihanna sau pe la vreo fashion bloggeriță de pe Instagram.

Primul pe lista mea de hatereală vestimentară este:

PAPUCUL PUFOS

Internetul a explodat ca un curcubeu Skittles la vederea acestei monstruozități vestimentare, din picioarele tuturor. Erau peste tot și de toate culorile. De toate formele și-n toate degradeurile. Aceste pămătufuri pentru stradă, probabil inventate de Firea, ca să nu mai plătească oamenii să dea cu mătura prin București. Papucii cu puf au fost coșmarul meu absolut vara asta și puțin din toamnă, pentru că, de ce nu, hai să-i purtăm și pe timp ploios ca să mirosim a câine ud.

Au fost reportaje la TV, spoof-uri prin Advertising și vedetele noastre autohtone au îmbrățișat dihania papucistică din tot sufletul lor de produse fără cap, mascate în piele umană. Să sperăm că 2017 a scăpat de puricoșii ăștia definitiv.

Lista nu se oprește aici, pentru că unele femei au zis că-i timpul să-și tundă papucii, a apărut:

CIUCURELUL DE SILVOSTEPĂ URBANĂ

Ciucurelul pufos, acest indicativ de dorințe sexuale de-a avea propriul coi cu care să te joci la nesfârșit, ar trebui să rămână în 2017. Sau măcar să fie folosit pe post de ranking pentru pițiponceală absolută: în funcție de culori. Să vină și cu o legendă pentru omul de rând care nu înțelege semnificația ciucurelului la gentuța Prada fake.

Verde pentru fanele Danielei Crudu, că nu s-au copt încă la minte. 

Roz pentru fanele Bianca Drăgușanu, că roz e Drăgu.

Galben pentru fanele Oanei Zăvoranu, că e mereu galbenă de gelozie. 

Negru, pentru fanele*insert random celebrity here*, indicativ de doliu.

CIORAPII CU PLASĂ PENTRU EFECT DE RULADĂ UMBLĂTOARE

Cred că am mai spus chestia asta și-o subliniez: ciorapii cu plasă se poartă în anumite situații, eventual cu plasa aia extrem de mică, finuță sau dacă chiar ești grunge, îți asumi că ăsta e stilul tău. Dar în rest, am o serie de glume despre fetele care poartă non-stop ciorapi cu plasă:

Ce au în comun ciorapii cu plasă și fetele care-i poartă? Ambele se agață extrem de repede.

De ce nu fugi niciodată după o fată care poartă fishnet stockings? Pentru că are balta pește.

Cum faci sex c-o tipă care poartă fishnet stockings? Cât ai zice pește.

De ce să nu faci sex c-o tipă care poartă fishnet stockings? Că o dezbraci și când vezi cum arată îți dai seama că ai luat plasă.

Cea mai penibilă formă de a purta ciorapii ăia mi se pare aia când îi porți pe sub blugi rupți, trași până în gât, c-o bluză scurtă. Așa chiar reușești să arăți ca un fagure de miere umblător.

SPRÂNCENE CU MODEL DUBIOS

Nu mai suport aici. Avem sprâncenele pană, alea wavy, alea de Crăciun, alea în formă de penis, dracului știe ce fel de sprâncene au mai inventat ăștia. Cert e că e doar un trend, lansat de câte-o make-up artistă care-a vrut și ea 15 minute de celebritate. Nu ar trebui purtate în viața de zi cu zi, doar pe un podium, în cadrul unei prezentări de modă, dar în niciun caz la nuntă, facultate, botez, muncă și școală. Mai calmați-vă pilozitățile!

HAINE CU BRODERII ÎNFLORATE

Aici cel mai tare mă enerva când mergeam în magazine să-mi caut niște haine normale și dădeam de toate înfloriturile astea. Erau peste tot. Mare ți-e grădina, Doamne!

Oare dacă le sucesc invers, le pun pe televizor, pot să îmi pun și peștele de sticlă pe ele? Hai că v-am cam dat-o la mileu pe asta.

De ce îmi aduc aminte de goblenurile pe care le cosea femeia din lift, de la facultate?

Cred că fetele astea n-o să se plictisească niciodată de jucat FLORI, FETE ȘI BĂIEȚI.

Dar, hai, mă, nene. E floare la ureche să faci o ținută, dar să porți broderii pe blugi arată ca și cum Mama Natură a mâncat o tonă de ață și-a vomitat-o pe tine.

PANTALONI DE TRENING CU DUNGĂ PE MARGINI

Oriunde te uitai erau pantalonii ăștia. E ca și cum te uiți în oglindă și spui: îmi doresc ceva care să facă să fiu exact ca toată lumea. Îmi doresc să mă integrez într-o cireadă de oițe fără gusturi și propriile gânduri. Am găsit! Tot văd la femei acești pantalonași! Ia să îmi iau și eu. Poate o să ne luăm și niște pampoane și-o punem de-o echipă de majorete! 

Când eram mică de tot aveam niște pantaloni de trening asemănători pe care îi uram de moarte. Erau efectiv moartea modei pentru mine. Știam că trebuie să îi pun în ghiozdan joia, pentru că joia aveam sport. Puneam și cei mai urâți și clasici adidași și mă simțeam ca o petardă gata să sară capra și să facă sfoara în timp ce celelalte fete îmbrăcate cu același tip de trening stăteau și mă judecau de pe bancă.

Cred că viața asta e ca o sală de sport pentru fetele astea, doar că nu mai au alte haine de schimb la ele și decid să combine modelele ca să le facă pe amândouă. Get you a girl that can do both e interpretat greșit aici.

Acum că v-am prezentat 6 trend-uri care ar trebui să rămână în 2017, să vedem ce ne mai rezervă și 2018 în materie de tâmpenii vestimentare.