Când iubim pe cineva, ne îndrăgostim de imaginația noastră

Când se sparge vraja, nu rămâi decât cu pelicule de amintiri, care-ți încețoșează ochii și formează regret. Mănânci impresii, iluzii și paranoia cu o linguriță aurită în speranța că tot ce rămâne o să fie etichetat cu un sticker “Noi începuturi”. Din borcanul ăla speri să-ți pui în cafea tot anul. Speri că o să se transforme în voință, ambiție și proiecte mișto.

Dar pelicula uneori se asprește și te doare fața. Te doare fața și nu poți să respiri de greutatea munților din mintea ta. Maxilarele îți sunt prea subțiri și pielea prea moale ca să poți să cari atâtea în cap. Încep să ți se subțieze și obrajii de la toate dățile în care te-ai abținut să spui ce voiai să spui cu adevărat.

Buzele ți s-au blocat într-o grimasă dubioasă de la toate momentele în care ai vrut să plângi, dar te-ai abținut și-ai decis să zâmbești. Dacă te-ar fi întors cineva cu picioarele în sus, ar fi văzut de fapt că plângi pe interior. Realitatea îți e distorsionată de peliculă. Pielea, fața, capul, maxilarele dor. Acum gâtul îți e încordat de minciuni, care te lovesc ca o săgeată pe toată șira spinării. Te cocoșează.

Respiri într-un final și te dor coastele. Te dor plămânii. Te doare stomacul. De toate dățile în care ai urlat pe interior, de frică să nu-ți lași gânduri la joacă. Să nu-ți vadă urma de disperare. De dorință. De dor.

Doare tot și nu poți să te ridici de jos. De fapt, în ultima vreme josul e noul sus pentru că ai picat de-atâtea ori acolo încât nu mai poți să faci diferența. Te-ai distorsionat. Și pe tine, și adevărul.

Ca să fie mai ușor de cărat capul. Ca să fie mai ușor de mâncat cu lingurița. Ca să fie mai ușor să ignori păcura.

Aveai o peliculă pe față, etichetată de societate “Dragoste orbească”. Dragostea îți dă super puteri. Poți să-ți imaginezi că persoana pe care o iubești e, de fapt, mintea ta. Îl iubești pe omul ăla pentru că-ți aduce fantezia din cap și-o pune pe farfurie. Pe hârtie. Face versuri cu gândurile tale. Îți gătește felul tău de mâncare preferat. Poftim, bagă în tine. E bun? E bun. Acum cât e cald. Că în timp, la fel ca o pizza rece, uitată-n frigider, de vinerea trecută, nu mai e bun decât de ocupat spațiul. Aiurea.

Dragostea e mai mult de sine și miroase a mine.

Și-a tine. Și-a gânduri inutile.

Ce a fost n-o să mai fie.

Și e timpul să schimbi pelicula.

Filmul s-a deteriorat. Lentilele nu mai focalizează. Tot ce vezi e o amintire a ceea ce ai simțit odată. Ia-ți altă cameră și fugi cu ea în lume. Înregistrează peste amintiri altele și totul o să fie.

Am încheiat.

Eticheta de pe mine spune “S-a terminat”.