Festivalurile nu mai sunt de mult despre muzică

Îmi amintesc prima oară când am fost la un festival, cam prin 2007. Am fost atât de entuziasmată, mă simțeam ca și cum merg în excursie. Mi-am pus lucruri de trebuință în borsetă de dinainte să ajung la festival. Și așa făceam în fiecare seară. Au fost trei zile mirifice de festival.

Îmi calculasem cum îmi cheltui banii primiți de la ai mei, în așa fel încât să-i am pe trei zile. Deja știam că o să fie crunt de cald, așa că am decis să iau trei tricouri, la aceeași pereche de pantaloni scurți și-o pereche de bocanci. Era totul pregătit ca să reușesc să mă bucur de trupele pe care voiam să le văd. Eram atât de entuziasmată să văd artiști live, orice era mai bine decât să-i văd pe Youtube. Voiam să văd fețele lor când cântă părțile mele preferate din piesele mele preferate, să simt o energie, o emoție de la ei.

Nu am fost dezamăgită. Au fost cele mai emoționante zile din perioada respectivă, ba chiar am reușit să stau în primul rând. Nici că m-am mișcat de acolo decât să-mi iau câte o bere între live acts. Când am pășit la festival am văzut atât de mulți oameni interesanți, oameni cu care nu eram obișnuită, nu erau pe toate străzile sau prin toate parcurile, nici măcar în barurile și bodegile pe care le frecventam atunci. Erau oameni cu stiluri inedite, tatuaje care mai de care mai colorate și haine de care nu mai văzusem în viața mea. Erau o inspirație mai ales pentru că se vedea că ce fac ei e un stil de viață și că își abordau stilul ciudățel și mișto cu atâta nonșalanță încât ai fi zis că nici nu le pasă de ce cred ceilalți.

Mi se părea vis atitudinea asta și am decis să o abordez și eu când cresc. Când eram copil eram adesea judecată aiurea de cunoscuți sau oameni de pe stradă pentru stilul vestimentar, tatuaje și piercing-uri. Dar cum am pășit în festival parcă eram acasă. Ăsta e sentimentul pe care trebuie să îl ai la festival: muzică cu vibe bun + oameni interesanți de la care ai ce să înveți.

Ce se petrece acum la festivaluri? Toată lumea se înghesuie la panouri să își facă poze. Toată lumea vrea să mănânce cele mai artizanale pișaturi culinare. Trebuie să bei Aperol, normal. Să faci poză la Aperol. Să dai check-in. Să faci live. Să vadă lumea că ești la festival. Să vadă că schimbi 10 ținute pe zi. Și să vadă că ești unul din turmă. Fetele toate sunt îmbrăcate la fel în aceste look-uri de festival, această MODĂ DE FESTIVAL. Și acum toate fetele arată la fel, beau aceleași lucruri și fac jde mii de poze doar ca să fie cool, să facă impresie, să strângă like-uri.

Acum e mișto să fii oaie fără cap și îmbrăcată din ultima colecție de la h&m, colecția aia specială de festival. Un consumerism infect pentru că oricum nu stă toată lumea la concerte. Iar cel mai sinistru lucru de pe planetă mi se par line-up-urile.

Băi, nene, după ce că oricum vin pițipoance de festival indiferent ce muzică pui, tu amesteci muzică alternative, hip-hop, electronică cu muzică gen Jason Derulo sau Ariana Grande sau ce se mai aude pe la radio? Apăi așteaptă-te, tati, la o ciulama de oameni, care se vor purta cu festivalul tău ca la ei în fața blocului unde sparg semințe.

Există și festivaluri mișto, cu oameni mișto și line-up-uri la fel de cool. Nu zic. Dar deja când văd alt festival în România, nou-nouț, deja-mi imaginez hashtaggurile de prost gust.

Nu aș vrea să vorbesc despre cât de sinistru a fost Facebook-ul cu poze și check-in-uri și ținute de la același festival. Vreau să vorbesc despre cum oamenii nu se mai bucură de muzică, ci vin doar să consume live act-uri sinistre, băuturi îndoite și să-și streseze iubiții cu pozatul feșăn.

RIP most festivals.