Povești despre egoism: Cum am decis să nu mă mai pun pe primul loc

Salut, sunt Ana. Am 27 de ani și merg pe 28. Și până în punctul ăsta mi-am dat seama că-s cea mai egoistă persoană de pe planetă. Și poate că îmi place un pic cam tare să exagerez cu ceea ce zic, fac sau scriu. Îmi plac efectele dramatice date textelor, dar și situațiilor. Nu e ca și cum nu știam că-s egoistă și că mă pun pe mine pe primul loc. Nevoile mele mereu au fost primele. Lenea mea a ucis o grămadă de prietenii și relații. Sau lipsa mea de seriozitate când vine vorba de ajutor.

Uneori aș vrea tot ajutorul din lume, dar eu să nu ridic un deget. Și de când am observat asta, de câteva zile – wow, știu, so insightful -, observ asta și la ceilalți oameni. Și ghiciți ce? Nu-mi place deloc. Oamenii ăia sunt urâți. Egoismul e scârbos și oglinda mea e cam plină de abureală. Credeam că sunt un om bun doar că exist. Credeam că sunt un om bun doar pentru că nu fac mare lucru oamenilor. Ei, și asta e o chestie. Nu faci mare lucru.

Fac un lucru interesant: nu ascult. Și niciun om egoist nu poate să asculte cu adevărat. Pentru că vor ei să-și spună povestea. Te vor întrerupe la nesfârșit cu problemele lor pentur că au impresia că problemele lor sunt mai importante. Fiecare om are impresia că problemele lui sunt mai importante. Ah, ai pățit nu-știu-ce? Pfff, să vezi ce am pățit eu ieri. Sună cunoscut discursul ăsta?

Cred că cel mai ușor e să pui multe întrebări. I-auzi, Ana. Ești jurnalistă și nu ești în stare să asculți. Asta nu prea dă bine pe sticlă, pisi. Așadar, întreabă omul ăla cu care vorbești despre situația lui. Nu-i da exemple cu ce ai pățit tu și nu îl întrerupe. Asta e o lecție grea pentru mine. Sunt în stare să întrerup pe oricine. Aș putea întrerupe și un discurs al extratereștrilor dacă ar decide să vină pe Pământ să ne zică despre motivele și obiectivele lor aici.

Ah, scuze. Voiam să vă povestesc că și eu am pățit așa. Da, oribil. V-am povestit despre X-Files? Atât sunt de clueless uneori.

Apropo, în procesul ăsta rănești oameni. Au impresia că nu îți pasă de ei și de problemele lor. Acum trebuie să vorbesc cu ăștia care nu înțeleg egoiștii. Egoiștii gândesc așa: hai să-i zic ce vreau eu să îi zic, să reacționeze cum vreau eu și apoi să vedem ce vrei tu. Nu gândesc așa: Ah, ce rahat zice ăsta aici? Nu vreau să ascult că oricum nu-mi pasă. În traducere liberă, nici nu se gândește că dă impresia că nu-i pasă. Îi pasă, de-aia te întrerupe de atâtea ori. Că vrea să auzi ce grozav e el. Vrea să îți împartă din ce zice el. CU TINE. Alo? Nu e suficient? NU?

Te ajut doar dacă mă avantajează pe mine.  Aici mi-a luat ceva să mă prind că fac asta. Nu vorbesc de interes sau bani sau dracului mai știe ce. Vorbesc de comoditatea cu care se prezintă un egoist. Dacă-i ceri ajutorul o să zică inițial da, apoi o să își dea seama că nu îl avantajează pe el, că voia de fapt să fie doar politicos, dar îl cam incomodează situația și până la urmă o să fie neserios. Dar o să-l ierți, nu? CĂ AȘA E EL.

Apropo.

Așa sunt EU. Mă accepți așa cum sunt, da? Doamne, de câte ori am făcut asta. Am lăsat emoțiile și gândurile să pună stăpânire pe mine. Evident că ăsta e semn de om slab. Și eu sunt IronWoman, Wonder Woman, Catwoman, Batwoman, Poison Ivy. Toate femeile puternice să vină la mine. Pssst! MAI MULT PE HÂRTIE.

Asta e cea mai mare tâmpenie pe care am zis-o vreodată.

Așa sunt eu. AȘA SUNT EU. Nimeni nu e nicicum. Cred că toată lumea se poate modela. Cu unii e mai mult de muncă. Mai ales cu ăștia încăpățânați și egoiști.

În cazul în care nu v-ați prins până acum, scriu textul ăsta ca să-mi dau public SHAME și ca să inspir și alți egoiști să-și scoată capul din propriul fund și să respire aer cu restul lumii. Cu plebea. Respiră, mă, și tu un pic. 

Am atâtea așteptări de la alții, dar nu prea fac niciun sacrificiu. Trebuie să mă placă pentru cine sunt. În plus, trebuie să stea mereu după nazurile și mofturile mele. Așa vreau. Să facă toată planeta ca mine. Dacă tot sunt aici, haide să ne îmbrăcăm toți la fel, să ascultăm aceeași muzică și să bem toți bere. De ce? CĂ AȘA VREAU EU.

Te-ai recunoscut aici? Superb. Suntem pe calea cea bună. Recunoaștem cine suntem. Acum cum facem cu schimbatul acestor gânduri? Am câteva argumente care să te facă să te simți sinistru și să te schimbi:

  • Nimeni nu există pe planetă să facă cum vrei tu. Oamenii au propriile gânduri, probleme și sentimente.
  • Nu poți să primești atenție necondiționată de la toți oamenii din viața ta. Nu sunt puși pe planetă ca să-ți umfle ție perna și să-ți sufle bule în apa plată ca s-o facă minerală.
  • Învață să mai taci dracului din gură și să asculți.
  • Supereroii fac sacrificii pentru ceilalți. Wanna be a superhero? SACRIFICE.
  • Ia-o ușor. O să-ți dai un atac cerebral la egoism. Fă pași mici că o să observe oamenii din jur.

Altfel, să-mi aducă cineva apa plată nesuflată, fără bule, cu un pai roz, cu unicorni. Mai repede! Alo? NU MĂ BAGĂ NIMENI ÎN SEAMĂ?

P.S: Multe lucruri de aici sunt glumițe ca să accentueze personalitatea egoistă a multor oameni cu care ne înconjurăm. 

Pwp.