Îmbracă-te pentru corpul pe care-l ai, nu corpul pe care ți-l dorești

Știți deja expresia asta și înainte să încep articolul aș vrea să clarific două lucruri: 1) nu fac fat shaming, dar nici nu mi se pare că e ok să fii atât de butthurt de la fat shaming; 2) nu promovez anorexia, dar nici obezitatea. 

Acum că am subliniat aceste două lucruri să vorbim despre fetele un pic mai rotunjoare decât permit două scaune de metrou care torturează perechile de pantaloni scurți atât de tare încât ai impresia că sunt dezbrăcate. Nu mă înțelegeți greșit, îmi plac femeile cu forme, dar când formele ies din haine și-ncep să-mi invadeze retina, nu cred că mai e vorba de libertate de a te îmbrăca cu ce vrei, indiferent de cât de slabă sau grasă ești, ci de vulgaritate și nesimțire.

Aș avea aceeași părere despre o femeie slabă care poartă pantaloni atât de scurți, că aproape îi intră în fund. Iar toată discuția a început de la faptul că tot văd în metrou femei supraponderale, îmbrăcate mai sumar decât ar trebui care umezesc scaunele de metrou și din când în când te mai și ating cu un picior mare și transpirat.

Dar stați că am pățit și reversul medaliei.

S-a lipit de mine o femeie în fustă scurtă rău de tot, metroul mergea foarte repede și am simțit…CEVA pe picior. SUPERB.

Promovez pe cât se poate body positivity, acceptă-te așa cum ești, all that crap. Dar până la a umbla într-o rochiță de vară la a umbla dezbrăcată și a ne arăta tuturor că se pot face constelații din venextaziile tale e o mare diferență. Devine vulgar. Stați liniștite, schiloadelor, că vorbim și despre voi. Am văzut gagici care arată foarte bine, într-adevăr, dar îmbrăcate ca niște prostituate vara. Am înțeles, arătăm bine, dar nu vrei să arătăm chiar tot, inclusiv ața de la OB, nu?

Vara este această problemă cruntă a tuturor femeilor de a fi extrem de vulgare, fie prin alegerile vestimentare nepotrivite cu greutatea lor, fie chiar inversul: goliciunea excesivă. Aici evident că depinde unde te duci, dar cred că aveți și voi suficient bun simț.  Sau nu? Știți că la muncă nu prea e okay să umblați în chiloți și bustieră? Sau la școală? Sau la facultate? Nu?

Îmi plac de mor toate tipurile de fete. Slabe, înainte, grase, pin-up. Ce mă deranjează peste tot e vulgaritatea. Îmbracă-te pentru corpul pe care-l ai, nu pentru ăla pe care ți-l dorești este o propoziție într-adevăr cam enervantă. Însă, de la te simți confortabil în propria piele până la a deveni extrem de vulgară e un pas foarte mic.

Așadar, dacă ești supraponderală nu o să deranjeze pe nimeni, decât pe oamenii tâmpiți la creier pe care-i fute grija de alții. Însă, dacă ești supraponderală într-o bustieră și-o pereche de pantaloni de-o palmă devii vulgară. Iar orice femeie poate fi frumoasă, indiferent de mărime, greutate, forme. La fel cum orice femeie poate fi vulgară.

Hai să evităm vulgaritatea și să ne subliniem calitățile, nu să îi facem pe ceilalți să se simtă inconfortabil în prezența noastră. 

P.S: Fetele slabe dezbrăcate pe stradă deranjează la fel de tare ca alea de la plinuțe în sus. Sexy înseamnă una, să-ți iasă schwaitzerul prin ciorapii cu plasă sau sânii din bustieră e alta.

Learn the difference.