Ajutor! Sunt adolescent și-mi urăsc părinții!

Toată treaba asta pare mai veche decât Iisus. Ești adolescent și părinții tăi nu sunt de acord cu muzica pe care o asculți? Cu prietenii pe care îi ai? Nu le place cum te îmbraci? Cred că nu ești în stare de nimic? Te fac ratat? Te ceartă? Îți spun că stai prea mult la calculator? Îți pun o serie de reguli? E clar. Îi urăști pe ai tăi. Efectiv nu-i suporți. Ce rahat știu ei? Ei nu mă înțeleg. Ei au trăit în alte timpuri. Ei nu au avut acces la Internet la vârsta mea. Ei nu înțeleg nimic din ce mă reprezintă. Îi urăsc. Nu mă lasă să fac nimic și mereu mă ceartă. Ce atâtea reguli?

Sună cunoscut? Dacă ești de acord cu mine, stai liniștit că e doar o fază. Nu îți urăști părinții și nici ei nu te urăsc pe tine. Ce se întâmplă cu tine este că nu îți găsești locul acum. Nu îți găsești identitatea. Nu poți să controlezi emoțiile și situațiile care ți se întâmplă și devii frustrat. Pentru că în toată lupta ta cu tine și lumea exterioară mai vin și ai tăi și-aruncă cu reguli. Ce căcat e asta? După ce că ai creierul ciulama mai vin și ai tăi? Da, domne. Ăsta e rolul lor. Nu, nu să te facă să-i urăști, ci să fie autoritatea.

Lasă-mă să-ți explic niște treburi.

  1. Oamenii au nevoie de autoritate în viața lor

Încă din epoca aia în care trăiam cu toții în peșteri și mâncam carne crudă și scoteam cuburi de gheață pe fund de frig, oamenii au stabilit o autoritate. În cazul de atunci, autoritatea era șeful de trib și femela lui. Șeful ăsta de trib decidea soarta tuturor. Cine mănâncă ce, cine face sex cu cine, cine vânează când. Bun. Asta se întâmplă atât de departe-n istorie că nici nu poți să concepi cu mintea aia creață ce se întâmpla atunci. Dar încerc să îți explic. Apoi, în timp, cu cât au existat mai mulți oameni pe planeta asta pe care-ți târăști Converșii și Vansurile, în fiecare familie a existat câte o autoritate proprie. Ei, bine. În afara familiei ăsteia au venit alte autorități: școala, munca, grupul de prieteni. Peste tot există un om in charge.

În cazul tău: PĂRINȚII. Cineva spunea că dacă nu ar exista reguli toți ne-am bate pe stradă cu propriul rahat. Ei bine, de asta există părinții. Să nu ieși pe stradă la 2 noaptea și să te bați cu vecinul de peste drum.

  1. Au fost fix ca tine

Nu sunt chiar așa de bătrâni precum crezi. Încă își amintesc gândurile pe care le aveau și ei la vârsta ta. Și ei și-au urât părinții și ei au avut reguli de rahat pe care nu le-au suportat. Dar au crescut acum și și-au dat seama că toate certurile cu părinții nu au fost în zadar. Au învățat ceva din haosul ăla, dincolo de ifose, frustrări și urlete.

Dacă au fost ca tine, nu crezi că te înțeleg perfect, indiferent de muzica pe care o asculți, hainele pe care le porți și prietenii pe care îi ai, nu crezi că dând deoparte toate diferențele astea esența e aceeași? Ba da. Îți zice fata.

  1. Nu trebuie NEAPĂRAT să faci exact ca ei, dar măcar nu-i jigni

Cel mai mult am regretat când i-am jignit pe ai mei. Le-am zis o dată că îi urăsc și pentru o secundă m-am simțit excelent. Bă, să dea dracii de nu am zis că-s șefa lor supremă. De azi, zeiță să-mi spuneți. Și după secunda aia de glorie, m-am simțit extrem de prost. M-am simțit ca și cum am călcat un cățeluș cu mașina din greșeală. Durere, regret și mai ales ochii lor. N-am văzut ceva mai trist în viața mea. Evident, că știau că nu vorbesc serios, doar aveam creier de adolescent, doar că tot doare. Una e să te cerți cu ei, să nu îi asculți, alta e să îi jignești.

Gândind practic acum, dacă eu hrăneam o creatură, spărgeam bani o grămadă pe meditații, haine, îi dădeam sfaturi cum puteam eu mai bine, mă rupeam de la jumătate născând-o și apoi țipa la mine: TE URĂSC, intram direct în depresie. Nu mai vedeam sens în nimic. Dacă și copilul tău te urăște, ce să mai crezi despre străini? Faith in humanity is lost forever. Gata.

Acum, vreau să te gândești la astea trei chestii când simți că-i urăști pe ai tăi. Nu o să faci ca ei, asta e clar. Ești rebel acum. O să îți faci tatuajul ăla, o să îi minți din când în când, o să iei note proaste uneori, dar nu le spune că-i urăști. Știi că nu-i adevărat.