Popularitate sau note mari: Dar vreau să fiu popular în liceu! Vreau să mă știe toată lumea!

Când ești în liceu vrei neapărat să te știe cât mai multă lume. E mișto să te salute toată lumea pe hol. Să te invidieze toate fetele, toți băieții. Să te încadrezi într-un stereotip. Să fii tipa dură, tipul băiat rău, tipa majoretă sau sportivă, cea mai frumoasă tipă din liceu și etc. Asta vrei că ai văzut tu suficiente filme cu adolescenți ca să știi ce-ți dorești de la liceu.

Să vă zic că am devenit puțintel populară abia în clasa a 11-a spre a 12-a? În rest, îmi plăcea de muream la liceu că erau atât de mulți oameni noi și diferiți de la care puteam să învăț o groază de rahaturi. Normal că m-au învățat și porcării de genul: cum să fumezi în curtea liceului, cum să o iei la goană cu toată clasa spre barul de lângă liceu și la ce petreceri să mergi ca să ai voie să bei indiferent de vârstă. Da, am învățat porcării și eu. Nu vă recomand și vouă aceleași chestii, deși o să treceți fiecare prin propriile porcării, nu trebuie să le faceți doar pentru că treburile astea v-ar face populari.

Ce e popularitatea de fapt? E nevoia voastră de validare socială. Vreți să vă placă toată lumea, dar realitatea știți care e? Indiferent de cât de popular ești n-o să te placă toată lumea. E imposibil.

Cred că scopul liceului nu e nici să fii popular, nici să fii tocilarul clasei. Scopul e să vii acolo, să prinzi cât poți din fiecare materie, dar să nu uiți nici să fii copil și să te distrezi. Mergi la baluri, mergi la chefurile clasei, zile de naștere, majorate, meditații, excursii cu clasa, orice. Învață și cu mintea, și cu sufletul.

Mie nu mi-a zis nimeni treaba asta și am pierdut vreo 2 ani fiind extrem de cumințică. Nu am avut absențe decât de câteva ori, aveam doar o prietenă bună, mă agitam cu notele, nu mergeam la baluri sau la evenimente sociale. Am fost o singură dată într-o excursie cu clasa, doar că m-a împins mama să îmi cunosc mai bine colegii.

Popularitatea se duce, informația rămâne

TU cât crezi că te ține popularitatea? Nu trece oricum de barierele liceului. O să începi facultatea și n-o să te mai pupe nimeni în fund, iar trebuie să te chinui să fii popular. Și în tot timpul ăsta în care fiindcă ești foarte nesigur pe tine ;i simți tu nevoia să fii popular pierzi niște informații prețioase. Cum ar fi să nu știi unde e Iași pe hartă, dar să ai 100.000 de followers pe Instagram? E cam același lucru. Prost, dar popular, nu?

O să prinzi 30 de ani și-o să ai creierul gol, n-o să știi care e drumul tău în viață și-o să te întrebi de ce totul ți se întâmplă numai ție. BOO-FUCKKING-HOO! Cry me a river.

Liceul există ca să înveți ceva- pregătire pentru viața reală

Și când crești, ajungi la facultate și apoi la un job o să vezi diferența asta clară dintre oamenii ahtiați să fie plăcuți și ăia deștepți. Ăia deștepți sunt atât de siguri pe ei încât nici nu le pasă dacă îi place cineva și culmea, se întâmplă să fie plăcuți indiferent cât de aroganți, sarcastici sunt. De ce? Pentru că nu se agită atât ca să fie plăcuți. Vine de la sine.

Exact ca în liceu, o să vezi toate tiparele din liceu în viața reală. Șefii de la toate proiectele sunt făcuți să fie lideri, deci clar o să devină un soi de manager, colega aia dubioasă care nu vorbește cu nimeni a crescut și s-a făcut bibliotecară sau scriitoare etc.

Popularitatea nu te definește și nici nu te ajută cu nimic în afară de validare socială. Când creștem ne dăm seama că singura validare de care avem nevoie e a noastră. Nu a celor din jur.

Boom, dragilor. Ce ziceți de asta?