E la modă să fii nebun: Ce înseamnă să trăiești cu anxietate?

S-a întâmplat prima oară când eram la bunici. Era pe undeva prin primul an de liceu. Pe atunci era simplu. Mâncare mai puțină când mergeam la bunici, dar fix ce nu aveam voie. Mama nu m-a lăsat așa mult să beau Cola sau Pepsi când eram copchil și cum scăpam de acasă o secundă, ghiciți ce făceam? Turnam cu litri în mine băuturile astea două.

În seara aia, mă jucasem biliard cu prietenii mei din Pitești și seara urma să devină în curând dimineața și paharul de Pepsi începuse să devină sticlă. Era 5 și-am decis să merg la somn. Nici nu am închis bine ochii că am început să simt dureri în partea inimii, simțeam cum îmi crește tensiunea, nu puteam să respir și începusem să tremur incontrolabil. Și nu asta era oribil, ci că aveam o senzație constantă că o să mor.

Am chemat-o pe bunica și-a chemat un doctor din vecini să-mi dea diazepam. A doua zi, am plecat la București și nu am mai băgat de seamă, am zis că e de la Pepsi. Jurasem să nu mai beau vreodată. Dar seara, când mă uitam cu mama la film m-au cuprins aceleași stări și mama a sunat la ambulanță crezând că am un preinfarct. Dar era un atac de panică.

Și de atunci apar la fiecare moment stresant, fiecare zi importantă, fiecare decizie pe care trebuie să o iau, fiecare început nou de drum sau drum cu afundătură îmi dă în psihic așa de tare încât vine atacul de panică. Înainte aveam unul la câteva ore, dar cu cât am crescut am învățat să le controlez și să le las până la punctul de anxietate.

Cum se manifestă anxietatea/atacul de panică la mine? 

Totul începe în capul meu. Arunc cu un arsenal de gânduri de rahat și nu pot să le opresc. Apoi încep golurile în stomac, asortate cu transpirația și un tremurat controlat al mâinilor. Apoi deja mă ia cu amețeală și dacă nu calmez gândurile, deja mă duc pe Planeta Atacului de Panică și apoi începe show-ul.

Încep să îmi frec mâinile. Apoi încep să respir greu. Și apoi începe plimbatul. Doamne, dacă sunt în metrou arată oribil. Mă plimb dintr-un capăt al altuia al metroului, cu o mână mă țin de unde apuc, cu cealaltă îmi fac masaj la ceafă. Dar ca să ajung acolo trebuie să fie ceva cu adevărat oribil.

Cum să oprești anxietatea la timp ca să nu devină atac de panică?

Aici mă apucă spumele. Toate cărțile alea cu self help sunt rahaturi. Nu funcționează nimic la mine, totul trebuie personalizat. Exercițiile de respirație sunt un rahat ambulant și autosugestia se duce dracului când îți trece viața prin fața ochilor că na: MORI!

1. Nu îi spune unui om anxios sau în plin atac de panică acest cuvânt: CALMEAZĂ-TE! Nu ajuți.

2. Nu ai cum să calmezi tu un om cu atac de panică. Se va calma singur. Cel mult, dă-i apă și un calciu și urmărește-l să nu facă prostii.

3. Dacă ai tu un atac de panică și nu ai mai avut, poți să încerci să îți distragi mintea cu lucruri care-ți plac sau solicitante. Spre exemplu, eu încep să număr câți oameni sunt într-un loc, să despart poezii în silabe sau versurile pieselor care-mi plac. Și când termin uit că mă simt rău.

4. Dacă nici asta nu merge, fă-ți masaj la gât. Bea apă. Încearcă să nu stai în locuri aglomerate.

5. Dacă un om are atac de panică, nu pune mâna pe el. Nici nu știu de ce sunt în stare atunci când le am. Poate te pocnesc, poate te scuip, poate urlu să mă lași în pace. Lasă-l să își revină în timpul lui și fă ce-ți spune. Nu îl zăpăci cu întrebări și nu insista.

Ți se mai pare acum cool să ai probleme cu mansarda? Păi nu mai e. După cum a spus o prietenă, e mișto să te prefaci nebun până la primul atac de panică. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *