Trăim în societatea lui “Fără etichete”: E greu să spui ce vrei

Chiar dacă existența noastră este clar condusă de etichete din jurul nostru, în special de pe produse, fiindcă suntem niște consumeriști infecți, ar fi ipocrit să nu recunosc, noi vrem cumva să trăim FĂRĂ ETICHETE. Și nu despre etichetele de pe sticla de lapte vorbesc. Că ei poți să-i zici STICLĂ DE LAPTE fără să se panicheze că lucrurile încep să meargă prea repede între voi.

Ho, boss. Parcă era ceva casual. Ne vedeam dimineața. Mă turnai în pahar un pic și apoi pa până a doua zi. ACUM ÎMI ZICI PE NUME. Nu cred că mai putem să continuăm.

Ce e FĂRĂ ETICHETE?

Când vorbesc acu despre FĂRĂ ETICHETE nu vorbesc despre rasism, homofobie sau xenofobie. Vorbesc despre frica de a defini ce se întâmplă între doi oameni maturi, perfect capabili să își asume că nimic nu e durabil în societatea asta, dar sunt suficient de maturi încât să spună lucrurilor pe nume. STICLĂ CU LAPTE. RELAȚIE. CUVINTE. DOAR SEX. PRIETENIE. A fost greu? Cred că da. Doar eu era să scuip jumătate din cafea pe jos scriind astea.

Ai avut vreodată treabă cu cineva și nu ți-a zis clar ce dracului dorește de la existența-ți? Care nu vrea să își asume mai nimic, dar își dorește tot pachetul deluxe suprem VIP de la tine? Dar nu chiar.

De ce să punem un nume? Stricăm totul. Mai bine lăsăm să vedem cum bate vântul. Poate azi mă trezesc cu poftă de ciocolată, dar dacă mâine vreau STICLA CU LAPTE? Eh, cine știe. Nimeni nu știe. Stai pe aici, poate aflăm împreună. Sau poate la un moment dat nici nu mai dau vreodată niciun semn și trebuie să înțelegi de la sine că na, nu mai bem cafeaua împreună că am rămas fără lapte.

TACI DREQ!

Și asta-i societatea vieții. Aproape că nu mai știu un om care să fie sincer în legătură cu ceea ce vrea de la tine sau să înțeleagă exact cum ar trebui să-ți vorbească fără să te simți tu nu-știu-cum. Fiindcă e greu să lași egoismul deoparte și să încerci măcar 1% să vezi cum se simte și celălalt.

Jocul care pe care 

Ăsta e preferatul meu. Chiar e. Îmi vine să îmi smulg părul din cap când dau de el. Ei bine, dacă nu îl știați e jocul ăla: CINE DĂ UN SEMN PRIMUL.

Regulile sunt așa: dacă scrii tu primul, o să te oftici dacă nu răspunde sau ai parte de un refuz. Așa că nu scrii. Aici apar 2 situații: a) celălalt gândește la fel și apoi vă ignorați ca 2 idioți, b) celălalt scrie și tu vrei să faci pe inabordabilul așa că nu răspunzi imediat. Ce? Nu trebuie să vadă disperarea.

Bun și apoi se tot dă leapșa asta. Mi-a scris! Haide să îl mai ignor. Îmi mai scrie? Și tot așa și apoi ori nu îți mai scrie deloc ori îți scrie prea puțin.

Explicația Fără Etichete

Ne e frică unul de celălalt fiindcă am stat prea aproape de părinți. Am văzut că o relație nu poate să fie minunată toată viața sau și mai rău am văzut că relațiile complică și freacă totul. Am văzut la părinți. Certuri pe bani, certuri pe gelozii, pe copii, pe viitor, pe locul unde mâncăm, pe spălatul vaselor. De ce? De ce să suport asemenea chestii cu cineva când pot pur și simplu să îl țin într-un purgatoriu pe termen nelimitat? Așa o să îl păstrez fresh mereu. Asta până ea sau el dă de cineva cu sânge în veioză care spune: BĂ, BOUL PLANETEI, vreau să fiu cu tine. Sau invers, nu aș vrea să fiu cu tine.

E atât de simplu.

Soluția?

Dar nouă ne e cel mai greu să comunicăm. Mai bine punem o melodie pe Facebook, băgăm un Snap, dăm un check-in și postăm poze cu mesaje de tumblr profunde. Lasă că înțelege celălalt că mă refeream la el. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *