7 motive să te combini cu o Fecioară

Iată că am revenit aici cu Gheorghe Urania pe felie. De când nu v-am mai scris eu zodiacul? De multicel, doamnelor și domnilor pasionați de vrăjeli astronomice pe care le inventez și le nimeresc de parcă m-am născut din uterul lui Neti Sandu.

M-ați rugat să reiau seria cu combinatul. Ne întoarcem așadar la Fecioare. Nu la fecioarele propriu-zise, știm cu toții că Fecioarele despre care vorbesc sunt nițel neortodoxe. Le e greu să rămână fecioare.

Cu Fecioarele te-ai dat dracului. Sunt mai nehotărâți decât o femeie-n mall. Dacă mai sunt și femei, Ferească! Dar noroc că în ceea ce fac ei profesional sunt meticuloși, că dacă te uiți la ei în dulap te duci (cum zicea bunica) Nouă cu A Brânzei.

Ah, eram la motive pentru care SĂ te combini.

1. Modești nevoie mare. Cei mai modești. Fix opusul Leului. Dacă vrei pe cineva care nu are ego deloc, bagă-te pe combinații cu o Fecioară. Serios, vorbesc. Nu există ego. Nu știu despre voi, dar cred că de pe acum ăsta este criteriul după care-mi caut bărbații.

2. E cârcotaș. Îți ia un pic să te obișnuiești cu umorul lui. Stai, lasă-mă să îți explic. Fecioarele nu-s pentru persoanele slabe de înger. Că imediat te superi, pui bot și apoi pleaca și Fecioara. Ăștia au glume sărate. Trebuie să înveți să mănânci așa de sărat. Ia cu apă.

3. Altruismul. Cum ziceam eu mai acum o mie de ani despre Lei, ăia sunt egoiști. Ăștia sunt invers. Te ajută chiar dacă nu le pasă prea tare de tine. Poți să îi furi și gagica, dacă te vede trist și simte că ai nevoie de ajutor, îți dă o porție de ciorbă caldă și-o vorbă bună. Aww, ce fraier proști!

4. Eficient. Aici e o calitate și un defect. Fecioara face planuri eficiente. Totul e calculat pe ambele părți. Felia asta de pâine trebuie unsă fix 3 secunde ca să atingă perfecțiunea. Cablul ăsta trebuie poziționat cu 3,5 mm mai la dreapta ca să nu se împiedice nimeni de el. Ai nevoie de încă 2 pahare cu apă ca să scapi de mahmureală. Ah, am zis eficient? Voiam să zic enervant.

5. Un pic tăcuți. În sensul bun. Să explicăm umpec. Fecioarele tac până le dai de băut, până îi enervezi sau când te plac foarte mult. Bagă o Fecioară într-un anturaj și o să vrea orice numai să nu fie centrul atenției. Acum dacă se întâmplă să fie centrul atenției, nu e vina lor, boss. E doar șarmul ăla de om modest și tăcut.

E MISTERIOS? E PROST? E MUT? Nu știe nimeni.

6. Nu e lipicios. Asta e bine, nu? Mai ales în societatea în care trăim când ne sufocă orice afecțiune excesivă? Are omul nevoie de spațiu, îți dă spațiu. Ar putea să uite că exiști, atât de mult spațiu îți dă. Aveam prieten/ă? Ah, da. Da, așa e, mă. DA! Uitasem.

7. Gândește, nu iubește. Stai, ăsta-i un lucru bun. Dacă totul e rațional atunci unde mai e suferință? Deși, la cât de aiuriți sunt uneori, nu mai știe cum și cu ce gândește. Cu inima, cu altceva? Cu creierul? E confuz. Dar, pe bune, e băiat/ fată bun/ă! Jur!

Ca rezumat: sunt simpatici în cârcoteala lor cronică, în liniștea lor transformată în discuții lungi în noapte și în exactitatea lor, scrisă după propriile reguli și credințe. Ia-ți, domne, o Fecioară! Am auzit că-s bune la casa omului. Mai o caterincă, o măslină, un cablu așezat.

Și dacă vrei să mai citești și de ce să te combini cu un:

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *