Am găsit niște second-hand-uri noi pe care am vrut să vi le împărtășesc și vouă

V-am zis că fac versiunea 2015 a articolului meu din 2014 cu turul second-hand-urilor mele preferate? Uite de data asta am pornit de nebună pe străzi, cu aparatul foto de gât și-am găsit câteva magazine la care nu am mai fost până acum.

Înainte să vă arunc aventura mea la mâna a doua de astăzi, poate ar trebui să citiți și articolul ăsta. În special dacă nu ați mai cumpărat de la second până acum. Dacă vreți genți vintage, puteți să-l citiți pe ăsta și pentru altele, răsfoiți secțiunea Feșăn de sh.

Așadar, am pornit din scară cu 0 chef de viață pentru că am început ziua ca o șefă, dar asta nu înseamnă că dacă o începi ca o șefăreață o și continui la fel. Simțeam că mi se scurge viața-n Vansuri pentru că mă vizitează mătușa de la Roșiori.

Am zis că lucrul normal cu care să începi expediția SH 2015 e să-ți faci o poză clasică la craci. Să vadă tot omul OOTD-ul, nu?

inceput

Am început cu zona Iancului-Șoseaua Mihai Bravu-Pache Protopopescu.

Inițial am ajuns la Dobrogeanul, un SH care se află vis-a-vis de stația de metrou Iancului, dar era închis. Așa că am pornit ca un cercetaș ce sunt înspre următorul popas: sehașul de pe Pache Protopopescu, din apropiere de fostul sediu ProTV. Nu știu dacă e chiar fostul, dar arăta ca și cum a fost lovit de apocalipsa zombie.

DSC_2222

Cum ajungeți la el? Mergeți pe străduța de lângă Dobrogeanul, aia e Pache. Mergeți nițel, cam 500 de metri și dați peste restaurantul ăsta. Lipit de el e sehașul.

Și ăsta era închis, dar măcar erau oamenii în concediu de odihnă. Hainele sunt importate din Anglia, cică. Toată iarna trecută am pândit un pulover alb cu o cruce neagră pe el să mi-l cumpăr. Când am ajuns eu în sfârșit aici, nu mai era. Oh, well.

DSC_2228
Prețurile sunt okayuțe, nu chiar ieftin. Încălțările sunt în stare nițel jalnică, dar măcar au ghiozdane tari pentru școlari.

DSC_2230

M-am întors ca o floare înapoi la Dobrogeanul unde visam să fie deschis. Și ghici ce? ERA!

La Dobrogeanul au o groază de haine și blugi. Multe, multe chestii din blugi: rochii, fuste, geci. Toate cu preț între 12 și 45 de lei. Regula aici e: cu cât pare mai nou cu atât e mai scump.

DSC_2240

Am probat o geacă de piele și-o rochie, ambele erau cam măricele pentru mine. Geaca era cam 24 lei și rochia 30 lei.

DSC_2247

DSC_2248

Am luat-o apoi cătinel spre Obor. La limita dintre Șoseaua Mihai Bravu și Obor am dat peste un magazin care m-a surprins plăcut: Quality Second Hand îi este numele. Am zis că e bătaie de joc, doar nu ai produse de calitate când îți pui numele ăsta.

DSC_2255

Am fost surprinsă. Și bonus: luni au reducere de 30% la toate produsele.

Am găsit haine de designer, rochițe vaporoase, tricouri de la h&m și fuste vintage aici. Prețurile variază între 10 și 45 de lei.

Să vă arăt ce-am probat?

DSC_2256

E super curățel totul. Nu arată deloc ca un magazin de mâna a doua.

DSC_2262

DSC_2263

DSC_2264

DSC_2267

Bluza în dungi și fusta watercolour sunt ambele de la h&m și costau împreună 20 de lei.

Am pornit înspre Lizeanu, să văd ce se mai întâmplă pe la sehașurile de pe acolo. Și am o veste, unul dintre magazinele despre care am vorbit în articolul din 2014 s-a închis. Da, ăla unde aveau tricouri tari de tipi. Aia e.

DSC_2271

Așa că am pornit în jos pe Lizeanu să merg la Humana. M-am suprins singură când am dat peste un alt sehaș fix în drum spre Humana.

DSC_2285

Ăsta e la două magazine de Humana și știu că pare totul super ieftin și awesome, însă mărimile sunt de la L în sus. Așa că dacă nu porți de la L în sus, nu intra. Am dat eu peste un sarafan de blugi și mi-am băgat unghia în gât.

DSC_2288

Ăsta-i magazinul pe care mi-l tot recomandă toată lumea. Ba chiar am găsit și reducere, prețul zilei era 9 lei orice articol. Tentant.

DSC_2289Și ei au prețuri medii, dacă nu sunt oferte de genul. Am văzut niște rochii destul de scumpe.

Am văzut în schimb muuuult KITSCH.

RE Camera
Mă dor ochii.

În mod ciudat, am găsit niște hăinuțe tari printre toate hainele kitchoase de acolo.

DSC_2290

DSC_2291

DSC_2292

Ambele costau 15 lei.

Dar într-un final, am plecat acasă doar cu un tricou movaliu pentru al meu prieten și cu fustița watercolour.

DSC_2293

DSC_2294

DSC_2295

DSC_2297Am cheltuit cam 20 de lei azi. Astea două plus o sticlă de apă plată.

Cea mai afacere.

Dacă vreți să învățați cum să nu spargeți toți banii la SH, citiți articolul ăsta. 

SH Tour 2015 a început oficial.

Dacă mai aveți vreun sh pe care vreți să-l vizitez, scrieți-mi mai jos, în comentarii.

Comments

  1. Ioana says:

    Buna,
    Eu frecventez magazinele de la Monda, au niste hainute super dragute si la preturi destul de ok, ti-l recomand cu mare drag. Si mai imi iau de pe un magazin online https://eunicat.ro/ (asta e link-ul lor), aici au haine de la branduri cunoscute, iar materialele sunt chiar bune.. nu ma asteptam.. si livrarea se face destul de repede. Si pe acesta ti-l recomand. Toate bune! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *