Ghidul complet al cumpărătorului din second-hand

Trăim într-o perioadă scumpicică, să fim serioși. Prețurile sunt într-o continuă creștere și vă zic cu mâna pe inimi că am găsit haine nou-nouțe în SH-uri la prețuri de nimic. Vedeți și articole din toată secțiunea Feșăn de SH.

Știu că multă lume e scârbită de SH, dar nici hainele din magazinele nu sunt 100% curate. Că doar nu porți hainele direct din magazin fără să le speli, nu?

Ai putea să zici că SH-ăreala e depresivă, dezgustătoare și ți se pare că umbli prin dulapul bunică-tii, dar nu toate sunt așa. Am scris eu un articol cu drumul pe care-l recomand eu pentru SH-uri aici. Cred că e timpul și pentru partea a doua.

Poate că da, oamenii care frecventează sunt bătrânii cu pensii mici, care nu au posibilitatea să cumpere altfel de haine, mai scumpe de 3,5 lei.

Am eu câteva sfaturi pentru oamenii care sunt la început de drum cu SH-uri, dar și pentru cei care-s împotrivă.

1. În primul rând, fii drăguț cu oamenii din SH.

Mă refer la cei care lucrează. Poți să te bați c-o babă pe-un pulover șmecher.

Glumesc, desigur. Dar oamenii care lucrează în SH-uri sunt plătiți foarte puțin și dacă te porți frumos cu ei o să îți fie în avantaj. O să-ți spună când sunt reduceri speciale sau oferte, ba chiar o să îți păstreze hăinuțe când nu ai bani. Eu am spre exemplu o reducere specială la un SH, de 10% pentru că am scris un articol despre magazinul lor. Îl puteți citi aici.

2. Fă-ți un drum.

Documentează-te de SH-urile din zona în care vrei să pornești înainte să mergi în ele. Vezi pe unde se află, cam cum arată hainele. Fă niște window shopping. Întreabă de prețuri etc. O să observi că nu se află la distanță mare unul de celălalt.

3. Vânează ofertele.

Fiecare SH are un sistem diferit de oferte. Uneori lunea într-unul toate produsele sunt la 1 leu și poți să găsești Converși, Vansuri și haine de la H&M și să-ți umpli dulapul cu ele. Alteori, ai oferte de grămadă.  Ultima oară când am fost, prietenul meu a găsit Nike Air Force 1 la 50 de lei pentru că era o ofertă: 50 de lei/kg. Fii cu ochii pe ele! Le afli dacă urmărești pasul 1 și pasul 2.

4. Pornește cu un plan în cap.

Un SH conține foarte, dar foarte multe lucruri puse alandala, la grămadă, sau poate înghesuite pe aceleași umerașe. O să înnebunești dacă doar cauți fără vreun scop. Ar trebui să știi de acasă ce cauți: un tricou, niște adidași și-o fustă. Cauți numai asta. Te ții de plan.

5. Fii creativ!

Cel mai fun lucru la cumpărăturile de SH este că duc la niște găselnițe nemaipomenite. Poți să găsești o valiză vintage pe care poți s-o transformi într-o masă de cafea și multe astfel de lucruri. Lasă-ți imaginația la joacă când găsești chestii cool în SH.

6. Târguiește-te. Nu zic că merge peste tot.

Nu vreau să fiu învechită și să o zic: vorba dulce, mult aduce. Vorbește frumos cu oamenii, sugerează-le un preț mai mic și poate, poate o să mai lase din el. Uneori merge, alteori nu. Vezi tu când. Orientează-te.

7. Nu-ți fie frică să pleci cu mâna goală.

Să mergi prin SH-uri e ca o aventură, unde fie poți să visezi că găsești cea mai frumoasă rochie, vintage, de la Chanel sau că nu găsești ceva mai mult decât un tricou simplu negru. Experiența cu adevărat fun este căutatul și satisfacția ține de găsitul acelui lucru perfect pe care-l vrei neapărat de la SH și nu-l găsești sigur la un magazin. Distrează-te și nu te îngrijora dacă nu găsești nimic. O să vină un stoc nou de haine până data viitoare.

8. Nu sparge toți banii la SH.

 Când ajungi în primele dăți în SH îți vine să-l cumperi pe tot. Și crede-mă, dacă ai cam 15 milioane la tine, ai șansa să îl cumperi pe tot dacă te tocmești. Nu glumesc. Dar nu e o idee bună. Am trecut prin asta și am aruncat o grămadă de haine sau le-am lăsat femeii de serviciu din bloc. Nu e okay.

9. Durează.

SH-ul nu e un magazin normal. Nu vezi haine super aranjate, pe umerașe, călcate, iar magazinul nu miroase a parfumuri alese și nu e neapărat aer condiționat în magazin. Hainele sunt puse uneori teancuri, alteori înghesuite pe multe umerașe, alteori puse mai multe în același loc și pe același suport. Durează să cauți. În special la adidași și pantofi. Nu sunt mereu așezate frumos, de cele mai multe ori e o grămadă mare de încălțări, din care trebuie să alegi una norocoasă. Poți să pierzi și două ore într-un SH, așa că mergi într-o zi liberă.

10. Nu sunt deschise în regim non-stop.

Multe SH-uri au programuri speciale. În mare, se deschid pe la 10-11 și se închid la 17-18. Nu poți să mergi după programul de la muncă sau de la școală.

Pentru alte sfaturi, nu uita să vizitezi toată secțiunea de SH.

Mai vin articole imediat.

Mai ai întrebări? Pune-le în comentarii, mai jos.

Sursă foto principală via 

Comments

  1. […] să vă arunc aventura mea la mâna a doua de astăzi, poate ar trebui să citiți și articolul ăsta. În special dacă nu ați mai cumpărat de la second până acum. Dacă vreți genți vintage, […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *