[LAST UPDATE] Campania #checkinlajob #cechinfarajob: Gheorghe vrea să fie copywriter

Poate mulţi nu ştiu că eu caut un job. O să zic în gura mare: CAUT UN JOB! ÎN PUBLICITATE! COPYWRITER! Am bătut la uşile şi uşiţele câtorva agenţii, am trimis peste 20 de mailuri şi tot nu am găsit job. Aşa că am pornit campania asta, prima mea campanie de altfel, care se numeşte “#checkinlajob #cechinfarajob”. Ce urmăresc? Urmăresc să mă fac remarcată în agenţiile la care dau check-in pentru că “Doamne, ce chin e fără job!”. Până acum am două zile de campanie şi lucrurile merg strună. Am primit multe reacţii: “Te-ai angajat?”, “Cum de eşti peste tot?”, “Eşti angajată la trei agenţii?”, “Cum ai reuşit să te angajezi la X şi la Y?” etc.  Asta-i şi ideea. Să dezvolt puţin, aşa-i că trebuie?

CINE E ANA? ŞI CE VREA?

Ana sunt eu. Sau Gheorghe. O tipă care e pasionată de arta scrisului, cam în orice fel ar fi arta asta. Şi cum donşoara a terminat Publicitatea la FJSC şi-a avut deja două joburi în Publicitate, vrea să se angajeze tot aici. Ana are blogul ăsta cu care a ajuns în doar trei luni la peste 300 de mii de views, 300 de subscriberi şi peste 3000 de like-uri pe pagina de Facebook. Singurică, domne’! Când nu ai job, nu pare o idee bună să dai “boost”. Mai bine-ţi dai “boost” singur.  Ana are şi-un infografic cu tot cu CV chiar aici.

CUM FUNCŢIONEAZĂ CAMPANIA #checkinlajob #cechinfarajob?

În mare, eu mă plimb prin Bucureşti, pe la agenţii, îmi dau un check-in cam cum îmi imaginez eu prima zi, fac o poză două sau trei şi aştept. Vreau să creez awareness, să arăt că mă chinui mai tare decât să trimit un CV (ceea ce toată lumea poate să facă oricum) şi vreau să arăt că 10 luni de experienţă sunt suficiente ca să fac o campanie de natura asta. Aşa că, îmi propun ca în fiecare zi să vizitez 2-3 agenţii timp de o săptămâna-două, în funcţie de cum mă mişc, şi fac niţică vâlvă. Ideea este să strâng like-uri şi să îmi creez vizibilitate.

Nu vă speriaţi, nu m-am clonat în 15 de Ana, dar vă sfătuiesc să daţi un like şi să mergeţi mai departe!

CUM PUTEŢI AJUTA?

Simpluţ de tot. Puteţi să daţi “Like” sau dacă lucraţi în vreo agenţie să-l trageţi de manşetă pe-un coleg şi să-i arătaţi campania asta. În rest, urmăriţi-mă şi nu uitaţi să daţi “Like” ca să fie vizibil mai multor persoane şi, cine ştie, poate ajunge la cin’ trebuie.

SCURTĂ POVESTE A CELOR DOUĂ ZILE DE CAMPANIE

Să nu credeţi că e uşoară campania asta pentru mine, nu doar pentru că simţul orientării e la pământ, dar şi pentru că fac research, caut adrese, fac poze, mă plimb prin Bucureşti etc. Am totul organizat.

PRIMA ZI DE CAMPANIE

În prima zi am ales două agenţii ca să văd cam care-i reacţia oamenilor. Am trecut pe la Leo Burnett şi Graffiti BBDO.

Cred că ştiţi deja, adresa celor de la Burnett este Nicolae Iorga nr.13. Am pornit de la Victoriei şi-am mers pe Lascăr Catargiu şi mi-am imaginat că drumul pe care l-am făcut mai mult în “joacă” o să fie drumul pe care o să-l fac înspre muncă, daily. E destul de frumos prin zona asta. Staţi! Am şi poze!

Sunt clădiri foarte vechi şi niţel înfricoşătoare înspre muncă, dar pare-se că o să-mi car mereu aparatul cu mine.

she4. in drum spre publicis 2

Am dat şi peste un nene care avea un cărucior de cumpărături după el. Dacă aş vedea chestii de genul în drum spre muncă, cel mai probabil le-aş posta pe Facebook cu o descriere amuzantă şi-ar strânge multe like-uri.

she4. in drum spre publicis

Am trecut pe lângă clădirea unde-a locuit Henri Coandă şi am mers pe stradă respectabilului până am făcut dreapta sau stângă şi am ajuns la “muncă”.

she4. tot spre publicis

Am dat peste marea clădire Leo Burnett şi imediat am fost vrăjită. Suficient de vrăjită ca să-mi încep campania şi să scriu pentru prima oară cele două hashtaguri ale campaniei #checkinlajob #cechinfarajob.

she1. leo burnett cladire

Statusul a sunat cam aşa:

valva 1

Mândră de mine am purces mai departe spre Graffiti BBDO, care se află la două staţii de 41 de Crângaşi, la  capătul parcului “Regina Elisabeta”.

Cine naiba nu vrea să vadă asta în drum spre muncă?

she2. graffiti bbdo in drum spre munca

she2. graffiti bbdo porumbei in drum spre munca

Am ajuns şi la capătul parcului. Zău că mă lovise inspiraţia în cel mai puternic mod. N-a zis rău nenea ăla care-a zis că natura te inspiră. Sau tu o inspiri pe ea.

she2. graffiti cladirea

Nu demult, prin 2012, Adevărul a avut un proiect “Premium News” sau “National Post” şi am lucrat în clădirea asta, chiar la parter. Acum eram în drum spre muncă, din nou.

valva 2

Am ajuns acasă mulţumită de prima mea zi de campanie. Îmi planifacam deja ce agenţii o să vizitez în a doua.

ZIUA A DOUA DE CAMPANIE

Astăzi ştiam deja care-i şpilu’ şi eram pregătită. Azi am vizitat Ogilvy, Publicis şi McCann Erickson.

Tot cu aparatul foto, eram pregătită 100% de ziua a doua şi să mă plimb pe străzile Bucureştiului în căutarea unui loc. Mă simţeam ca un nomad doar că eu în loc să mă plimb dintr-o ţară în alta, îmi dădeam check-inuri din agenţie-n agenţie. În drum spre Ogilvy am surprins următorul peisaj urban şi aproape am crezut că-i o poză reuşită. Până când un nene african m-a oprit din reveria cvasiartistică: “Mi-ai făcut poză? Arată-mi! De ce mi-ai făcut poză?”. I-am arătat pozele şi-am purces în aventura #checkinlajob #cechinfarajob.

she3. ogilvy in drum spre munca

Acum mă plimbam pe Grigore Alexandrescu şi mă aşteptam să văd palatul Ogilvy din clipă-n clipă. Mereu, pe drum, mă gândesc la status în funcţie de ce se întâmplă sau ce poze fac sau cum arată clădirea.

she3. ogilvy cladirea

Inspiraţia a venit, de data asta, din Mad Men şi datorită faptului că am fost nu demult la o discuţie cu Dani Macarie de la Ogilvy. Aici a fost prea uşor, ştiam cum arată înăuntru.

valva 3

Îmi făcusem temele. Ştiam că-şi caută un copy cu experienţă de minimum patru ani.

Următorul popas era Publicis. Habar nu aveam că Publicis e în aceeaşi clădire cu Leo, nu-mi făcusem temele aşa de bine. Dar, aşa ca inside, să ştiţi că am repetat drumul din principiu.

valva 4

Acum m-am întors pe Lascăr Catargiu şi mă îndreptam spre Jules Michelet, unde-i McCann Erickson. Trebuie să spun că drumul ăsta a fost cel mai colorat: zeci de cafenele, oameni grăbiţi, standuri cu ziare şi cărţi vechi şi noi şi multe multe pisici.

5. in drum spre mccann

Am trecut pe lângă un stand şi aproape că am cumpărat cartea cu “Străbunica ştie tot” în timp ce tanti asta în etate citea chiar lângă ea. M-am simţit boem.

5 tot in drum spre mccann

Trebuie să recunosc că m-a vrăjit McCann. Atunci când am ajuns în faţă eram deja absorbită de farmecul agenţiei. Culori, o pisică pe nume Vasile care să mă aştepte în prima zi de muncă şi-n toate celelalte şi tocmai ce ieşiseră nişte străini din agenţie. Parcă-i făcut pentru mine.

5 mccann

 

valva 5

ZIUA A TREIA 

În ziua a treia am ales alte trei agenţii: Geometry Global, Friends Advertising şi Heavertising. Aveam ceva de mers.

Chiar dacă ploua torenţial, atât de tare încât îmi pătrunsese apa şi prin geaca de ploaie, am ajuns pe Strada Frumoasă, la cei de la Geometry Global, la invitaţia Elianei Basno.

shegeometry

Mi-am luat bunul prieten, pe nenea Google Maps, şi-am pornit înspre agenţie. Cred că eram singura de pe stradă fără umbrelă sau căciulă. De ce? Nu m-am uitat pe geam şi nu ştiam că plouă.

sheg3

Da, aşa mă gândeam şi eu. Prin ploaie, fără căciulă sau umbrelă, ştergând cu mâneca de la pulover ecranul de apă, am ajuns într-un final la Geometry Global. “O clădire destul de interesantă, m-aş vedea lucrând aici”, mi-am spus şi-am scos aparatul să fac poze.

sheg 2

Câţiva “colegi” mergeau în pauza de masă, păreau destul de hipioţi, am zis că mă integrez la fix.

Statusul a sunat cam aşa:

geometry printscreen

Am pornit înspre Friends Advertising, care-i undeva pe lângă Cişmigiu, pe Ion Brezoianu. Începuse să mi se facă frig, dar nu puteam să mă gândesc decât că mai am două agenţii de vizitat.

f3

Nu am vrut să iau autobuzul, nu circul cu el şi m-am gândit că mă prinde controlul. În plus, ce drum frumos spre muncă ar fi: Cercul Militar, Hotel Cişmigiu, boemitatea-n persoană.

shef2

Când am ajuns la Friends eram deja leoarcă, aşa că am improvizat un status care să se potrivească cu starea mea de spirit.

shef1

friends checkin

Mai în glumă, mai în serios, habar nu aveam ce zi o să am. Eram leoarcă, aşa că am zis că ar trebui să iau RATB-ul. “Mă prinde controlorul doar pentru-o staţie? Niciodată!”, dar m-a prins controlorul şi-am plătit amendă. “A meritat!”, mi-am zis. Am coborât să iau metroul şi în metrou cineva m-a buzunărit bine, dar nu mi-a furat telefonul. Asta nu e tot! Am ajuns în faţă la Headvertising, ştiţi voi unde-i şi The Ark, am scos aparatul din geantă şi nu mai avea baterie. Aşa că nu am poze cu Headvertising. Din păcate, am avut o zi urâtă tare ieri. Dar am putut să dau măcar un check-in.

headvertising

ZIUA A PATRA:

În ziua a patra, ploaia nu s-a potolit, dar de data asta eram mai tare decât ea: aveam umbrelă! Am decis să merg la Lowe & Partners, Spoon Media şi Creative Ideas.

Trebuie să recunosc, nu ştiam de dimineaţă că o să merg la ultimele două. La Creative Ideas m-a invitat Pia Marina Voicu, de la instilulmeu.ro, m-a invitat nu doar să dau check-in, ci şi port o conversaţie adevărată cu gagicile de acolo. Trebuie să subliniez că nu asta e ideea campaniei, nu vizitez toate agenţiile, Creative Ideas a fost altceva.

Am fost prima oară la Creative Ideas pentru că era aproape, pe Barbu Văcărescu şi am fost curioasă de invitaţie.

shec2

Am vorbit cu fetele, am turuit despre mine şi despre campanie şi-am râs. M-am simţit la fel cum am scris în check-in: “la o bârfă cu fetele”, iar treaba asta-i destul de cool într-o agenţie. Trebuie să menţionez că Creative Ideas sunt agenţie de comunicare, se ocupă şi de PR, şi de Advertising, Marketing etc. Au mulţi clienţi din aria medicală, spa, fashion şi beauty. Deci, ca să ne înţelegem, sunt girly 100%. Am făcut chiar şi-un selfie. Am stat cred că 5 minute să-l facem, dar deh, ca fetele.

FullSizeRender

Să vă arăt şi statusul? Bien sûr.

creativve

Eram în metrou şi vorbeam c-o prietenă care mi-a recomandat să merg la Spoon Media, care-i pe Aleea Modrogan, pe la Victoriei, “după ce treci de casa lui Becali şi sediul lui Iohannis”. Zis şi făcut!

spoon 1

Am trecut pe lângă casa bisericoasă a lui Becali, unde era chiar şi-un cerb “placat cu aur” în curte, leii ăia păzeau poarta şi crucifixul dormea dus.

shespoon 2

Da, arată ca o casă din poveşti. Cum credeaţi că arată sediul lui Iohannis?

shespoon

Am ajuns la Spoon Media, e în clădirea asta, la etajul 3 (dacă nu mă înşel), am făcut o poză, am scris un status, ştiţi voi. Lucrurile de bază.

spoon checkin

Ultimii pe care i-am vizitat au fost Lowe & Partners, care sunt pe Strada Ceasornicului, undeva prin Pipera. Da, am mers mult pe jos, dar aveam umbrelă. Dacă am umbrelă, nimic nu poate să meargă rău!

lowe

Multe şaormerii. Foarte multe.  Îmi chiorăia stomacul, iar în jurul meu erau numai miresme, dar nicăieri nu mirosea mai bine decât la şaormeria asta cu numele meu pe ea. Numele proştilor pe toate gardurile!

De altfel, foamea m-a făcut să scriu statusul pentru Lowe.

Clădirea era impunătoare, am tras o privire înăuntru şi arată ca şi cum whiskey-ul vechi de 30 de ani e servit la discreţie creativilor care-s obosiţi după atâtea brainstorminguri şi briefuri.

shelowe 2 (2)

Statusul parcă a fost scris de-un student căruia mama nu-i mai trimitea pachetul de ceva timp.

lowe status

Sunt în a patra zi de campanie şi lucrurile încep să se mişte. Chiar mi-au scris cei de la Graffiti BDDO, dar nu o să opresc campania pentru nimic în lume. Mai ales că nu o să mai dureze foarte mult şi ştiu exact cum o să o închei. Toate agenţiile vor primi în cutia poştală o scrisoare de la mine cu tot ce trebuie în ea.

graffiti

 

LAST UPDATE

Ultimele zile de campanie  au fost marcate de drumuri prin frig şi ploaie, de scrisori date către agenţii ca să-i anunţ că am fost acolo şi de interviuri.

Am fost la două interviuri, unul la Leo Burnett şi celălalt la Conversion. La Leo Burnett nu am fost angajată pentru că îmi place prea mult campania mea  (ironic, nu?), iar la Conversion interviul a mers strună. Să vă zic că am fost şi la partea a doua a interviului? Am avut de rezolvat chiar şi un brief, pe care l-am prezentat ieri. Mi-ar plăcea destul de mult să lucrez cu cei de la Conversion pentru că prezentarea de ieri părea că nu se mai termină. Nu, nu în sensul rău. În sensul bun. Au fost discutate branduri, probleme întâlnite în Social Media şi tot felul de lucruri care m-au făcut să cred că mă integrez la ţanc în echipa lor de publicitari şi comunicăcioşi. Să vedem.

În rest, am trimis scrisorile cu Tribul, staţi să vă arăt:

1961005_726120930805066_4331341222129338354_o

Şi am primit feedback de la Conversion, Friends Advertising (cică trebuie să îl primesc) şi de la Creative Ideas. Sper că nu s-au rătăcit printre facturi sau au ajuns direct în gura câinelui. Creative Ideas m-au onorat şi pe pagina lor de Facebook:

10393992_997379616943878_1332570934527083772_n

 

Şi acum urmează să zic ce-am învăţat din campania mea?

  • Că în advertising e foarte mult orgoliu la mijloc;
  • Că dacă vrei ceva cu adevărat trebuie să pui tot sufletul;
  • Că nimic nu mă opreşte să obţin ceea ce-mi doresc;
  •  Şi că uneori există oameni care-s copywriteri, dar scriu scripturi cu greşeli ca-n reclama de Crăciun “Cadouri care le aduce” şi au intrat în agenţia aia pe pile sau mai ştiu eu prin ce metode;
  • Că o să fiu în continuare o mare narcisistă cu bebeluşul meu: campania #checkinlajob #cechinfarajob e primul meu copil şi fiecare părinte e mândru şi lăudăros cu odrasla lui, nu?
  • Nu e ultima mea campanie.
  • Trebuie să vă zic că mica mea campanie a fost ţinta ghinioanelor, mi s-a stricat cardul SD şi am pierdut toate pozele cu ultimele agenţii,  mi s-a mai dus bateria ba la telefon, ba la aparatul foto, m-au prins controlorii etc.
  • Că am muncit foarte mult în toată campania, a primit multe reacţii pozitive;
  • Nu am experienţă suficientă, nu pot să zic că-s nici 1 %copywriter cu experienţa mică pe care o am, dar pot să trec la portofoliu campania asta.
  • Interviurile la care am fost respinsă nu m-au demotivat, nici măcar reacţiile negative la faptul că portofoliul meu nu e impresionant.  Mai am nişte speranţă. Aştept nişte răspunsuri.
  • Încep să-mi dau seama că e destul de greu să fii adult.
  • Iubesc să creez campanii. Nu cred că o să-mi displacă vreodată.

P.S: Like-urile din imaginile din articol sunt irelevante. Am tot primit de când am început să scriu articolul. 

O să postez câte un update la articolul ăsta până la sfârşitul campaniei. Până atunci, daţi şi voi un share, ajutaţi un publicitar! 

DACĂ A AVUT SUCCES CAMPANIA? Încă aştept, până una alta puteţi să citiţi şi articolul ăsta despre campanie (confesiuni şi ranturi) şi vă mulţumesc pentru ajutor! Share-urile şi like-urile au fost înregistrate şi ţinute minte! VĂ PUPĂ GHEORGHE!

 

Comments

  1. […] nu știți despre ce vorbesc, intrați aici, în articolul original cu a mea […]

  2. […] Am cunoscut-o pe Ana în urmă cu două săptămâni, la câteva zile după ce își lansase campania #checkinlajob #cechinfarajob. […]

  3. […] nu ştiţi despre ce campanie este vorbă, ar trebui să citiţi articolul ăsta. […]

  4. […] Am zis că e proiect special Modă, pe bune? și chiar a fost. Puteți să citiți despre el aici, aici și […]

Leave a Reply to Cadou de Moş Nicolae: Campania #checkinlajob #cechinfarajob a avut succes! | Modă, pe bune? Cancel Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *